vineri, mai 8

Rasucite cu branza si caise

Prajiturele delicioase, tare usor de facut si tare gustoase. Reteta originala am gasit-o pe net : coca facuta cu drojdie, umplutura originala era budinca , dar din nx motive, desi a fost sincer gustoasa, tot ce a ramas din reteta originala este doar modul de impachetare a foii si de rasucire a prajiturilor.
Ma gandeam la ea..si asteptam momentul sa pot manca branza.Amuzant, ca sa vedeti ca totusi intre boscodine exista telepatie, ieri cand asteptam sa se dezghete coca si colindam pe bloguri, am vazut ca Mary a facut exact ce eu ma pregateam sa fac :) Gand la gand cu bucurie.

Ingrediente:
1/2 kg coca de foitaj( eu am cumparat coca deja facuta, inseamna cam jumate din pachet)
300 g branza dulce
3-4 caise
zahar pentru indulcit branza, dupa gust
1 pliculet zahar vanilinat
si curaj :)

Se curata caisele de coaja, se taie marunt si se amesteca cu branza dulce si zaharul. Se intinde foaia de foitaj , pastrandu-i insa o grosime respectabila, ca sa aiba de unde se face foite-foite. Se imparte coca in minte in 3 parti in lungime si pe cea din mijloc se pune umplutura. Celelalte 2 parti o vor acoperi , una peste alta. Se taie fasii de aproximat 2 cm , se rasucesc tinandu-se de capete si se pun in tava unsa inainte.
Se presara zahar vanilinat pe deasupra si se baga in cuptor 30 de minute la 200grade.

Simple, gustoase si interesante ca forma.

Rasucite cu branza si caise
Am mai folosit in alte dati ca si umplutura gem de curmale amestecat cu rom si cacao, sau cacao cu zahar si scortisoara. Oricare ar fi umplutura, daca nu curge, ies gustoase.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...